Iubeste suflet inchis

stau intinsa pe canapeaua din sufragerie.
pe geamul mare vad balconul.
dincolo de balcon la 20 metri,langa o mica biserica se afla un tei mare inflorit,ce ma imbie in fiecare seara cu mireasma lui purtata de vant.
in fiecare seara el imi povesteste pe aripile vantului ce danseaza cu spiritul meu,povestile trecatorilor ce s-au asezat pe banca din apropierea lui.
acum e o dupa amiaza calduroasa,si adierea vantului patrunde pana spre canapeaua pe care stau lungita.
razele soarelui au topit povestile si fac frunzele de tei sa luceasca de lumina.
frunzele se agita in bataia vantului,in directii imprevizibile una fata de alta.
ma intreb ce culoare i-as da vietii...cred ca acest verde stralucitor al frunzelor.
cufundandu-ma in coama teiului cu privirea,am impresia ca ma scald intr-o apa neobisnuita.
parca la atingerea fiecarei frunze,simt mangaierea unei povesti.
fiecare poveste e un om,,fiecare frunza este o viata,fiecare stralucire e iubirea ce ma mangaie.
dar ceea ce nu vad eu de la aceasta distanta sunt florile de tei.
ma intreb daca as merge cu Alex(fiul meu),o statie de metrou si as cobora la Unirii in baia de multime,as putea sa vad florile de tei?
as putea sa fur o floare si sa o iau cu mine acasa?
ieri seara am iesit in intersectia din apropiere.
ducandu-ma spre magazin,priveam cu jind spre florile unui vanzator.
ca in fiecare seara...
si la fel de cand m-am mutat aici,mi-am cumparat cirese si pachetul de tigari,iar Alex si-a luat o sticla mare de suc si un iaurt.
la intoarcere ne-am oprit la fantana ateziana din intersectie,ce era luminata in diverse culori din interiorul apei.
ca in fiecare seara am stat pe marginea ei,in timp ce semaforul isi schimba de cateva ori culorile.
ne lasam atinsi de stropii de apa din fantana purtati de vant si admiram amandoi culorile ce apa capata.
Alex mai exclama din cand in cand si aveam usoara impresie ca bratele lui ce se agitau in tresariri erau purtate in ritm cu vantul.
am simtit ca era o idee placuta sa imi las si eu spiritul in ritmul adierilor.
zgomotul intersectiei se contopise in trairile mele si parca m-am trezit dintr-un vis vrajit.
am plecat spre trecerea de pieton,inca sub farmecul acelui vis cu existenta incorporata in realitate.
fara prea mare surprindere,am constatat ca semaforul era verde ca in fiecare seara,dupa popasul de la fantana arteziana.
tot cu aceeasi lejeritate,parca totul in jurul meu se transforma in simtire...masinile,oamenii din ele,semaforul,asfaltul,pomii,inserarea.totul era viu sau eu eram vie.
Alex isi manifesta o veselie asemanatoare cu un cantec al vietii din el.
Da mai,sunt fericita!
si ma intrebam cu ce motiv.
cautam printre imaginile din viata mea,si nimic,nimeni nu se trezea sa imi confirme mie fericirea.
Of ce chestie,chiar nu-i nimic?!
Sau totul?
totul nu este un simplu Motiv.
deoarece exista simplul respect si iubirea din acest moment pt acest Totul.
Eu sunt un moment de iubire pe care il respect intreaga mea viata.
aud din lateralul meu cum Alex exclama:mama,hai sa fim prieteni!
o clipa ce mi s-a parut mai lunga decat de obicei,aveam senzatia ca nu inteleg ce legatura aveau cuvintele "hai sa fim prieteni",cu trairile mele inca prezente.
Sa fim prieteni trairilor mele?
ah,mi-am amintit!...
de vreo doua seri,il invitasem pe Alex sa se urce pe o bordura de inaltimea soldului meu,si sa ne plimbam imbratisati,iubindu-ne ca doi prieteni.
acestea au fost cuvintele,din propunerea de acum doua zile.
deci invitatia mea era facuta doar pt a realiza ca ceea ce salasluieste in viata mea,este creat de mine.
Vrei sa fim prieteni trairilor mele?
dorinta vietii de a impartasii trairile mele oamenilor,,se realizeaza uneori fara ca eu sa imi dau seama.
si cand vad cat de frumos este acest manifest de prietenie al vietii fata de oameni,am impresia ca pot sa inconjor cu bratele totul,si sa imi frec capul ca o pisicuta,de aceasta dulceata.
ajunsi acasa, am lasat cumparaturile si am coborat la spatiul de joaca de langa bloc.
am jucat ascunselea cu trei copii si o doamna,apoi m-am asezat pe o banca.
doamna aceea,sa fi avut vreo 35-40ani,a venit si s-a asezat pe aceeasi banca cu mine.
dupa cinci minute mi-am aprins o tigare,si la cererea ei i-am oferit si ei una.
felul ei de a fuma tigarea,conferea profilului ei intunecat in noapte,eleganta si un calm contemplativ.
ma gandeam la noul subiect cu contemplarea de pe blogul lui Blue Freedom
aceasta doamna era apropiata de varsta lui Blue si avea un copil.
nu mai tin minte daca Blue este fumatoare.
aceasta doamna avea o fetita Alexia,si chiar ii spuneam mamei mele astazi,ca de cand s-a nascut Alex in acelasi salon si ora cu o fetita Alexandra,parintii cu care intru in contact,aflu ca au copii cu derivatiile numelui Alex.
privind cum Alex se joaca, ma amuza jocul probabilitatii sa dau acestei femei,aerul imaginii lui Blue.
acest aer de calm,contemplatie si eleganta,ma facea sa stau si sa ascul tacerea sufletului ei.
adevarul e ca sesizasem din prima tacerea aceea din sufletul ei.
nu parea o tacere trista,ci parca era ea cu ea.
imi aminteam cu surpridere ca si Blue scrisese despre tacere in ultima ei postare.
am facut cateva tentari de a deschide o conversatie cu aceea doamna,dar aceasta tacere din profunzime era mult mai puternica decat intentia mea.
nemaifacand ceva,m-am racordat in armonie si brusc inspiratia a revenit spre mine.
la tot ceea ce am trait in aceea seara,venea urmarea...
credeti ca are vreun rost cautarea,cand totul se afiseaza asa de suav si placut?