-de ce ma aflam in nicaieri?cautam sa vad ceva,sa am habar ce m-a adus acolo.
-o voce imi zice sa nu mai intorc privirea in cautarea iluzoriului ci sa inchid ochii si sa ating forta intunericului.
-am intrebat vocea cum a reusit sa ma gaseasca in nicaieri.
-ea mi-a raspuns ca e vocea mea cand inchid ochii si ca ea raspunde impingerii mele in sine.
-ca ea exista in tot omul dar ca toti o vedem in nicaieri.ea este raspuns a tot,a inmarmuririi.
-in ploape inchise stralucesc forme familiare dar nicaieri vazute.
-de aceea ma aflam aici,sa vad dincolo de ultimile forme ale spiritului.
-simt ceva nemiscat ce-l cautam peste tot mai demult,si ma bucur caci puteam sa stiu ca pluteste in nicaieri totusi .
-ma ridic si in miscarea mea ating oameni sa le soptesc dulce ca mi-e dor de ei.
-le soptesc pt a nu acoperi vocea,si le spun ca sunt fericita cu ei peste tot.
-ne luam toti de mana,de o singura mana ,care e tot a noastra,ce cuprinde forta din tot si de nicaieri,si soptim vocea noastra ce mangaie in tot.
-hai sa ne reantalnim cand inchidem ochii dincolo de intuneric!
